ABSOLUTÍSM s. n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; putere nelimitată a unui monarh; formă de guvernămînt bazată pe această putere și pe totala lipsă de drepturi a poporului. V. tiranie, autocrație, despotism. Interesul direct al muncitorilor impune sprijinirea oricărei mișcări sociale îndreptate împotriva absolutismului (absolut înseamnă nemărginit; absolutism înseamnă puterea nemărginită a guvernului). LENIN, O. II 107. [N. Bălcescu] concepe, împreună cu Iancu Bălăceanu, formarea unei legiuni romîne în Transilvania, care să lupte alături de maghiari împotriva absolutismului, pentru eliberarea tuturor naționalităților, căutînd în primul rînd a împăca pe romîni cu ungurii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 5/5.