ACRITÚRĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. S-a bolnăvit de gălbinare – i-a trecut cu cîrmîz și cu acrituri. CARAGIALE, O. I 217. ◊ F i g. Nume batjocoritor dat de țărani, în timpul regimului burghezo-moșieresc, notabilităților satului. Cine purta gambeta era poreclit acritură. Acritură li se mai spunea și celorlalți, – notari, cîrciumari, perceptori, care se învestmântau în haine nemțești. STANCU, D. 241.