APÉNDICE s. n. 1. Parte secundară a unui organ sau a unui lucru, care se prezintă ca o prelungire și completare a acestuia. Acest apendice al șirei spinării (= coada) are și el o însemnătate. ODOBESCU. S. III 43. ◊ Fig. Fără un astfel de partid [marxist-leninist] clasa muncitoare ar fi fost condamnată să joace rolul de apendice al burgheziei. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 105, 1/1. 2. Mică prelungire, sub formă de sac înfundat, a tubului intestinal, aflată în partea de jos ă cecului. 3. Parte suplimentară, finală, a unei publicații; supliment, anexă, adaos. În apendicele lucrărilor științifice se dau indicații bibliografice. – Accentuat și; (1) apendíce.

APÉNDICE s.n. 1. Parte a unui lucru, a unui organ etc., care se prezintă ca o prelungire, ca o completare a acestuia. ♦ Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 2. Prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec. ♦ Parte lipită de un organ. 3. Supliment, adaos la o lucrare; anexă. [Acc. și apendíce, pl. -ce, (s.m.) -ci. / < fr., it. appendice, cf. lat. appendix – adaus, ceva atârnat].