ARÁC, araci, s. m. Par lung care se înfige în pămînt, servind la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. Viile se mlădiau încărcate cu ciorchini, pe aracii plecați puțin de greutatea rodului. DELAVRANCEA, S. 215. – Variante: harác (TEODORESCU, P. P. 315), harág (CAMILAR, N. I 266, SADOVEANU, Z. C. 149, ALECSANDRI, P. P. 149) s. m.