ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire, privire. Moștenise de la Iordan tăcerea hursuză și aruncătura de ochi într-o parte. SADOVEANU, M. C. 7. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Depărtarea la care ajunge un obiect aruncat; p. e x t. distanță mică. Casa mea se află la o aruncătură de băț de aci. 2. (Rar) Săritură. Șanțurile sărite dintr-o aruncătură. DELAVRANCEA, H. T. 166.