AUREÓLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos sau colorat cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje (mai ales ale sfinților, în iconografie); nimb. În cel d-al patrulea [medalion] vînătoarea e terminată. Marele Traian, încu­nunat cu o aureolă circulară sau nimb... stă în picioare. ODOBESCU, S. III 74. ◊ (Poetic) Depărtarea sorbea trețtat în adîncurile sale chipul alb al Floricicăi, desprins încă de pe zare și încremenit în aureola de lumină țăsută în fund ei de razele de aur în pulbere ale soarelui curat de dimineață. HOGAȘ, M. N. 54. 2. F i g. Strălucire, splendoare, glorie, faimă. În lumina esteticii materialiste, orientarea și practica artistică a lui I. L. Caragiale capătă acea aureolă pe care nu a avut-o niciodată în trecut și pe care, o merită întru totul. L. ROM. 1953, nr. I, 55. – Pronunțat: a-u-re-o-.