BLEOJDÍRE, bleojdiri, s. f. Faptul de a (se) bleoj­di²; pleoștire. În mișcarea naivă a căciulii ridicată pe frunte, în bleojdirea capului pe o parte... mulțimea avea înțelegerea dreaptă a unei împrejurări mari. D. ZAMFIRESCU, R. 7. – Pronunțat: bleoj-.