BOBÍȚĂ, bobițe, s. f. I. Diminutiv al lui b o a b ă. 1. v. b o a b ă (1). Bobiță de strugure. 2. v. boabă (2). Ploaia cu bobițele ei de gheață bătea toba în spinări, în căciuli. V. ROM. noiembrie 1953, 157. Poate mintea ta, sufletul tău n-a fost nici clar și limpede ca bobița de rouă. VISSARION, B. 276. II. 1. (De obicei la pl.) Desen în formă de punct rotund, care se detașează pe un fond de altă culoare; picățele. V. bulină. Rochie cu bobițe. ▭ Un fluture alb cu bobițe albastre. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Aluniță (pe piele).