BOIÉR, boieri, s. m. 1. (În orînduirea feudală) Repre­zentant al clasei exploatatoare făcînd parte din rîndul marilor proprietari de pămînt și care de obicei deținea o funcție înaltă în stat. Curînd intrară, sub cortul unde el ședea înconjurat de boierii și căpitanii săi, patru boieri. NEGRUZZI, S. I 138. Boierii trăgeau mereu cenușa pe turta lor și chinuiau și despuiau poporul. BĂLCESCU, O. I 351. ◊ Boier de divan (sau cu barbă) = boier de rang¹ înalt, care făcea parte din divanu] domnesc. Iar Caragea, în loc de a-l pedepsi pentru atîta îndrăzneală, l-a îmbrăcat în caftan de boier cu barbă. GHICA, S. 39. Boier mare (sau velit) = boier de rangul întîi. Ședea într-o chiliuță din casele unui boier mare. EMINESCU, N. 57. ♦ Persoană socotită (în concepția de clasă a epocii) a fi de neam ales. V. nobil. Ești boier vechi și de viță aleasă. PAS, L. I 113. 2. (În regimul burghezo-moșieresc) Persoană (de obicei bogată) aparținînd clasei dominante, cu atitudini și apucături de aristocrat. ◊ E x p r. A face pe boierul = a-și da aere de noblețe, a adopta o atitudine ostentativă de dispreț față de lumea muncitoare, (în special) a se feri de muncă, mai ales de o muncă grea; a aștepta să fie servit. ♦ (Rar) Soț (al unei femei din clasa socială socotită, în concepția de clapă, ca nobilă). Biata cucoană Anica!... De cînd i-o murit boierul, nu mai are odihnă. ALECSANDRI, T. 175. 3. Persoană aparținînd claselor dominante; (în special) moșier, stăpîn. Slugilor, păziți-le vetrele. Boierii pleacă departe. BENIUC, V. 96. Dacă... îl supară pe boier, boierul nu-l mai primește în primăvară la învoială, așa că țăranul nu mai are alta de făcut decît ori să moară de foame, ori să-și ia lumea în cap. PAS, Z. II 26. Boieru-i min­ciună din creștet în tălpi. SADOVEANU, O. I 20. 4. (Învechit, mai ales la vocativ) Titlu de politețe (echivalînd cu «domn»). Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. Dragi boieri de lume nouă, Ziuă bună vă zic vouă, Eu mă duc, mă prăpă­desc, Ca un cîntic bătrînesc! ALECSANDRI, T. 85. Vă sculați, sculați, boieri! TEODORESCU, P. P. 21. ♦ (La pl., însoțit de pronumele de reverență « dumneavoastră ») Titlu de politețe cu care se adresa un povestitor sfătos ascultătorilor săi. Mi-am pus în gînd să vă povestesc, boieri d-voastră, lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună. ISPIRESCU, L. 40.