BOLOVÁN, bolovani, s. m. 1. Bucată mare de piatră; pietroi. Am coborît din munți și bolovani. BENIUC, V. 86. Răsărită, ca niște bolovani suri, mulțimi de pumni strînși. CAMILAR, N. I 206. Ia îmbracă-te, boierule, și du-te cu dînsul, nu ședea așa ca bolovanul! strigă Florica. REBREANU, R. I 310. Năpădiră asupra lui [a lupului] și-i mai trîntiră în cap cu bolovani și cu ce-au apucat, pînă-l omorîră de tot. CREANGĂ, P. 33. Cu capul pe un bolovan de cre­mene, plînse într-o scaldă de aur, așezată lîngă ea, lacrimi curate ca diamantul. EMINESCU, N. 27. 2. Bucată dintr-o materie solidă oarecare. V. bul­găre. Brișcă... sfărîma sub tălpile roților bolovanii [de pămînt]. PAS, L. I 15. Pleacă Costea la Galați Să ia sare La mioare Și bolovani La cîrlani. ALECSANDRI, P. P. 54. – Variantă: (Mold., Bucov.) bolohán (SBIERA, P. 178, ȘEZ. I 179) s. m.