BONJURÍST, bonjuriști, s. m. Epitet dat, pe la jumătatea secolului al XlX-lea, tinerilor întorși din străinătate, care o dată cu ideile progresiste introduceau și obiceiul cosmopolit de a saluta cu « bonjur » în loc de « bună ziua ». Junimistul» Alecsandri, ridiculizînd... pe «bonjuriști»... ridiculizează pe patruzecioptistul Alecsandri. IBRĂILEANU, SP. CR. 123. Cînd se mîniau, [bătrînii] dădeau și ei tinerilor cîte un ibrișin pe la nas, numindu-i: bonjuriști, duelgii, pantalonari. CREANGĂ, A. 153.