BUCIÚM², buciume, s. n. (Popular) Trunchi sau tulpină de arbore; (mai ales) butuc de viță de vie. Plan­tarea viei se face în două chipuri: 1. Sau se taie de la bucium vițe alese și coapte... 2. Sau se îngroapă buciumul. IONESCU, M. 370. Decît noră turcilor, Mai bine hrană peștilor Și bucium răchiților. BIBICESCU, P. P. 273. Pasăre pestriță Pe bucium se puse, Pasărea zbură, Buciumu secă. ȘEZ. IV 27.