BULEÁNDRĂ, bulendre, s. f. (Popular) 1. Haină veche; haină. rea, ruptă, ponosită. V. zdreanță, c î r p ă. Își potriveau cîte-o buleandră căpătîi. CAMILAR, T. 48. Numai după bulendre l-ă cunoscut, căci ființa lui era ciopîrțită. SADOVEANU, N. F. 168. ◊ Fig. O hîrtie de la subprefectură. Na-ți-o! -Iar o buleandră de hîrtie? ALECSANDRI, T. I 247. 2. (Mai ales la pl.) Lucruri din casă, lucruri de între­buințare zilnică, vechi sau de puțină valoare. V. b o a r f e, catrafuse. A doua zi, vecinele n-au mai văzut-o ieșind din casă, s-au apropiat niște copii de ferestruică și-au văzut-o stînd în bulendrele patului. CAMILAR, N. II 413. Pe copii îi bagă-n sperieți. Pe moșnegi îi trage de barbă ca pe capre. Urcă în căruță toate bulendrele și, ce nu poate să ia cu el, strică și sparge. PAS, L. I 18. Uite, avem de moș­tenire, de la tata, o pereche de opinci, o căciulă și un bici, și nu ne învoim între noi, care ce să ia din ele.-Și la ce sînt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? ISPIRESCU, L. 215.