BUZUNÁR, buzunare, s. n. Un fel de săculeț (de pînză, mătase etc.) cusut la haine, de obicei pe partea dinăuntru, în care se țin lucruri mărunte (batistă, bani etc.).
Îmi umplu buzunarul cu maci, maci mulți, cu sîngele-voinicului și albăstrele. SAHIA,
N. 24.
Mi-am umplut buzunarele cu mere trotușe. SADOVEANU,
N. F. 40.
Însuși Tudorică Măslină scotea din tainele adinei ale buzunarelor sale o jumătate de sorcovăț și îi dădea, drumul în scripca lui Buruiană. HOGAȘ, DR. II 109. (în forma de
pl. buzunări) Logofete brînză-n cui, lapte acru-m călămări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 12. ◊ Loc;
adj. De buzunar = care se poartă în buzunar;
p. ext. de format sau de proporții (foarte) mici.
Ceas de buzunar. Aparat de radio de buzunar. Dicționar de buzunar. ▭
Bani de buzunar = sumă mică de bani, destinată cheltuielilor mărunte de fiecare zi.
Lampă de buzunar = lampă mică, funcționînd cu o baterie electrică. ◊
Expr. A fi (tot) cu mîna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor.
A da din buzunar = a plăti din bani proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător).
A băga în buzunar = a-și însuși o sumă de bani fără justificare.
A avea (sau
a băga, a vîrî)
în buzunar (pe cineva) = a avea (pe cineva) în puterea sau la discreția sa, a fi sigur de el, a-l avea la mînă.
A avea (ceva)
în buzunar = a fi sigur de mai înainte că va dispune de ceva, că va ajunge în stăpînirea unui lucru.
Are examenul în buzunar. –
Pl. și:
buzunări. – Variantă: (regional)
pozunár (MACEDONSKI, O. III 25, ANT. LIT.
Pop. I 270)
s. n. 