CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă cu cîrlig de fier în vîrf, cu care se apucă ceva de departe. Pare că o cange de fier i se înfipsese în inimă și i-o strivea, sîngerînd-o. VLAHUȚĂ, N. 45. Gheața..se dezlipi încetul cu încetul și parul spre vale. Zamfir luă toporul și sări pe ea, iară Bucur o prinse cu cangea, ca s-o ție-n loc. SLAVICI, V. P. 102. Cu lancea căngiuită în gloată pătrundeau Și răsturnau cu cangea și străpungeau cu lancea. ALECSANDRI, P. III 224.