CÁNURĂ, canuri, s. f. Fir scurt de lână rămas după dărăcit, folosit (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula.

CÁNURĂ s. f. Nume dat firelor scurte de lînă râ­mase, după dărăcit, în dinții pieptenelui și care se între­buințează (mai ales ca bătătură) pentru țesături mai groase. Mai stai numai nițel, Marioaro, să-mi pui niște canură pe rășchitor. SANDU-ALDEA, D. N. 228. Torceam... cîte o movilă de drugi de canură. CREANGĂ, A. 63. Canură toarsă nu era pentru bătătură. CREANGĂ, A. 62. ◊ (Poetic) Pe dealuri înverzite și pline de soare lunecau, însemnînd pete întunecate, umbrele mari ale nourilor de canură. SADOVEANU, O. VI 171.