CAPÁC, capace, s. n. Acoperitoare (prinsă într-o țîțînă sau liberă) care se lasă sau se așază deasupra deschi­zăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. Se sui în pod ca să dea jos o bisactea veche, un fel de cutie mare de vișin, cu capacul încrustat cu sidefuri cit aluna. BASSARABESCU, V. 42. O fîntină... cu un capac deschis în lături. CREANGĂ, P. 204. ◊ Friptură la capac = friptură gătită într-un vas acoperit. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. Și-a găsit tingirea capacul (și lelea bărbatul) = a dat de unul după chipul și asemănarea lui, a găsit pe cineva care să-1 învețe minte și să-l pună la locul lui; și-a găsit sacul peticul. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul cuvenit. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns bine potrivit; a acoperi, a ascunde greșelile cuiva. Asta pune capacul (la toate) = asta pune vîrf la toate.