CAPÁC, capace, s. n. Acoperitoare (prinsă într-o țîțînă sau liberă) care se lasă sau se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc.
Se sui în pod ca să dea jos o bisactea veche, un fel de cutie mare de vișin, cu capacul încrustat cu sidefuri cit aluna. BASSARABESCU,
V. 42.
O fîntină... cu un capac deschis în lături. CREANGĂ, P. 204. ◊
Friptură la capac = friptură gătită într-un vas acoperit.
Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊
Expr. Și-a găsit tingirea capacul (și lelea bărbatul) = a dat de unul după chipul și asemănarea lui, a găsit pe cineva care să-1 învețe minte și să-l pună la locul lui; și-a găsit sacul peticul.
A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul cuvenit.
A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns bine potrivit; a acoperi, a ascunde greșelile cuiva.
Asta pune capacul (la toate) = asta pune vîrf la toate.