CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust ciudat, neașteptat, schimbător; toană. V. chef, fan­tezie. Prudent e de a expune împărăția la cine știe ce calamități, pentru capriciul unei copile alintate? ALEC­SANDRI, T. 409. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă fixă, care are un caracter ritmic pronunțat și, în general, un tempo viu. – Pl. si: (învechit) capriciuri (GHEREA, ST. CR. I 353). – Variantă: (învechit) capríț (NEGRUZZI, S. I 25) s. n.