CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu. Arzînd între bîrne, vitele își încrîncenau picioarele, își răsuceau boturile în sus; unele gemeau ca-n cazna unei nemai­pomenite munci. CAMILAR, N. II 120. Mai bine mă duc cît văd cu ochii, decît să rabd eu așa caznă și ocară... chiar la mine acasă. RETEGANUL, P. III 40. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie, spre a fi pus la cazne și apoi să-l piarză pre el. ISPIRESCU, M. V. 7. ♦ F i g. Ceea ce produce suferință, chin. Bun pentru acei ce aveau glas, [profesorul de muzică] era adevărată caznă pentru nenorociții fără glas. CONTEMPORANUL, VI 198. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. S-au așezat amîndoi, unchiul și nepotul, cu caznele pe sat. STANCU, D. 382. 3. Străduință, osteneală, trudă, încordare. Aici [în școala din trecut] începe munca, ori mai bine cazna intelec­tuală. GHEREA, ST. CR. II 339. ◊ Loc. a d v. Cu mare caznă = cu greu, cu trudă, cu mare efort. Cu mare caznă moș Petrache s-a limpezit. POPA, V. 103.