CHIHÁIE, chihăi, s. m. 1. (Mold.) Șeful pădurarilor. Bade Ghiță, ce zici? ies godacii la ghindă de săneață? Ies; cînd a zis chîhaia Bardă că le-a dat de urmă, apoi s-a sfîrșit. SADOVEANU, O. I 61. Intrară în umbra bolților, merseră multă vreme în tăcere – și poposiră la casa chihaiei, într-o poieniță. SADOVEANU, O. IV 484. Un oarecare chihaie de pădure, prin o explozie de praf... i s-a pîrlit obrazul. La TDRG. Primarele comunei au fost silit să suspende din funcțiune pe chihaia pădurii. IONESCU, D. 443. 2. (Învechit) Ostaș (în organizarea de altădată a armatei romîne). Chihăii... erau peste zece ostași. BĂL­CESCU, O. I 118.