CHINDÍE, chindii, s. f. (La pl. cu aceeași valoare ca la sg.) 1. (De obicei în construcție cu prep. « la », « pe la », « către ») Timp al zilei către asfințitul soarelui. Se sparge hora la chindie. O apucă înainte băieții. Cîntă unul, înfrunte, cu clarineta. STANCU, D. 79. M-am pornit și eu la vie, Cam sub sară, la chindie. CONTEMPORANUL, II 419. Pe la chindii, am ajuns la palaturile zmeilor. ISPI­RESCU, L. 300. Se vestea cu tobe și cu surle ceasul înserat al chindiei, cînd toți oamenii casei se adunau la cină și porțile ogrăzii se închideau. ODOBESCU, S. A. 149. ♦ Loc de pe bolta cerească unde se află soarele pe înserat. Soarele scapătă cătră chindie, coborîm și noi din ponor și dăm glas de înștiințare. SADOVEANU, N. P. 23. Cînd fu soarele-n chindie, Mi-era lupta cu mînie. ȘEZ. III 215. 2. Numele unui dans popular asemănător cu sîrba, care se joacă cu pași mărunți și într-un ritm grăbit; melodia după care se joacă acest dans. Haid’ iubito, haid’ cu fuga, Să jucăm și noi chindia. COȘBUC, P. I 166. În toiul sîrbei, chindiei, mocancei... tinerii... jucau de rupeau pămîntul. ȘEZ. X 31.