CHITÁRĂ, chitare, s. f. (Și în forma ghitară) Instru­ment muzical asemănător cu vioara, cu șase coarde, pe care se scot sunete prin pișcare sau lovire cu degetele. Prinzi cîntul înainte de-a răsuna-n chitară. LESNEA, C. D. 121. Lăutarii, înstrunîndu-și scripcile și ghitara, înce­peau cîntecul. SADOVEANU, O. VI 208. în fața ei, un bătrîn cu barba neîngrijită, orb, îi cînta din chitară. BASSARABESCU, V. 16. Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. – Pl. și: chitări (ISPIRESCU, L. 237).- Variantă: ghitáră s. f.