CIOB, cioburi, s. n. Bucată, fragment dintr-un obiect (mai ales vas) de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hîrb. Gheorghe Petrescu... așezase la îndemînăi batista udă și, tot potrivind în fel și chip un ciob de oglindă, întindea cu încăpățînare cînd pielea pomeților către barbă, cînd sprîncenele către creștet. GALAN, Z. R. 157. Junghiuri ascuțite îi tăiau, ca niște cioburi de sticlă, prin toate încheieturile. VLAHUȚĂ, la TDRG. Mai toate vasele de la Piscul-Crăsani sînt reduse în cioburi. ODOBESCU, S. II 273. Rîde ciobul de oala spartă v. o a l ă. ◊ (Poetic) Minerii noștri harnici de pe Jii Fărîmă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, 46.