CIOCĂNÁȘ¹, ciocănași, s. m. 1. Muncitor care sparge cu ciocanul sarea în ocne. Cele din urmă bătăi ale ciocănașilor căzură răzlețe în adîncime, lumina elec­trică începu să pîlpîie ca o aripă. SADOVEANU, O. III 205. Pe gura ocnei se cobora cu o funie pe scripete o roată în care ședea un om. Astfel era intrarea ciocănașilor în ocnă. BOLINTINEANU, O. 432. 2. (Popular) Ciocănitoare. Ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei. De abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! GÎRLEANU, L. 14.

CIOCĂNÁȘ³, ciocănașe, s. n. (Familiar) Diminutival lui c i o c a n³. Se hrănea bine, nu-i lipsea ciocănașul de țuică la nici o masă. REBREANU, R. I 150.