CIRÁC, ciraci, s. m. 1. (învechit și popular) Elev, discipol, ucenic. Nu tîrzie vreme, s-a arătat la lucirea mohorîtă a sfîrșitului de zi și Dănilă baciul, împreună cu ciracii lui pe care-i convocasem la otac. SADOVEANU, O.A. II 236. Eu mă silesc... să-i învăț cîte în lună și în soare, fiindcă am voit să-i scot ciraci ai mei. ISPIRESCU, L. 273. 2. (Depreciativ) Persoană care urmează în mod servil pe cineva, împărtășind vederile și părerile aceluia. 3. (Învechit și arhaizant) Om de încredere, favorit, protejat al cuiva. Însuși eu voi face nunta, după cum am mai făcut. M-eți fi ciraci. HASDEU, R. V. 34. ♦ (În regimul burghezo-moșieresc) Om de casă, slugă veche (boierească). – Variantă: cireác (ALECSANDRI, Ț. 1435) s. m.