CUNOÁȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii cunoașterii. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (1). – V. cunoaște.