DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Învechit și arhaizant) Strîngător de biruri. Domnia-ta te trudeai cu rînduielile și cărțile dăbilarilor împărăției. SADOVEANU, D. P. 9. Se duc dăbilarii și adună de la oameni, cu îngăduința lui vodă, peșcheșuri sultanatului. id. N. P. 138. Umblau cu dăbilarii domnești pentru strîngerea dăjdiilor. BĂLCESCU, O. II 26.