DĂDÁCĂ, dădace, s. f. (Munt., Mold.; ieșit din uz) Îngrijitoare, femeie angajată la copii în familiile boierești și în familiile înstărite. V. guvernantă, bonă. A rămas singur, numai cu dădacele... iar bunică-sa și maică-sa au pornit cu sania, în aceeași zi, la Vaslui. SADOVEANU, F. J. 768. Dinuț, copilul Filofteei, era acasă în brațele dădacei. GALACTION, O. I 112. N-avea voie să iasă... fără dădaca ei. ISPIRESCU, L. 120. ◊ Expr. A face pe dădaca = a se ocupa prea mult de cineva, a îngriji pe cineva ca pe un copil mic. Ei sînt artileriști și se pricep să tragă cu tunul... nu să facă pe dădacele pe lîngă civili. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 348.