DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despăr­țită dintr-un recipient sau dintr-o încăpere; încăpere mică despărțită din una mai mare; loc separat (într-o ladă, într-un dulap etc.); compartiment, diviziune. Biroul contabilului și al casierului... par de fapt o singură masă, cu despărțituri și policioare. CAMIL PETRESCU, T. I 381. Străbătură un loc larg și lung... și trecură într-o despărțitură mai mică. GALACTION, O. I 513. 2. Construcție, de obicei improvizată, făcută cu scopul de a separa ceva, de a face o delimitare. Își mutase pînda în jurul despărțiturilor de scînduri din curtea gării. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 157. 3. (Învechit) Grup, ceată. Pe de altă parte, despărțituri de oșteni moldoveni îi strîmtora pe de laturi. ARHIVA R. I 108.