EVANGHÉLIE, evanghelii, s. f. Nume dat fiecăreia sau tuturor celor patru cărți din biblie care cuprind legende privitoare la viața și învățătura lui Hristos; p. ext. evangheliar. Nastasia se holba să vază o scri­soare cît evanghelia. SADOVEANU, M. C. 141. ◊ Expr. Literă (sau, mai rar, cuvînt) de evanghelie = lucru absolut sigur, mai presus de îndoială. Să nu-ți închipui că ce spune el e literă de evanghelie. A-și băga (sau vîrî) capul sănătos (sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie = a-și cauza singur neplăceri; a intra fără motiv și nesilit de nimeni în diverse încurcături. Ce, erau nebuni să-și vîre capul zdravăn sub evanghelie? VLAHUȚĂ, N. 188. ♦ Capitol din această carte, care se citește în timpul servi­ciului religios creștin. – Variantă: (popular) vanghélie (TEODORESCU, P. P. 42) s. f.