FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la pom­parea aerului în forjă, alcătuit dintr-un burduf de piele cu pereții de obicei plisați, puși în mișcare prin mînere sau printr-un sistem de pîrghii. Mai luceau scîntei în spuză; trebuiau foale ca să crească iar vîlvătaia, și foale nu se aflau. SADOVEANU, M. C. 148. Bețivul sufla obosit ca niște foaie de fierar. ARDELEANU, D. 53. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică, armoniu, orgă etc.) care este pus în funcție pe baza unui suflu de aer. Milescu se culcase liniștit, după ce chinuise foalele bietei sale armonice pînă s-o rupă. D. ZAMFIRESCU, R. 251. ♦ Burduf. Apa, în foale, descrește mereu. MACEDONSKI, O. I 145. După ce adormii nițel, auzii dodată căzînd un lucru mare ca... un foale plin cu untdelemn. GORJAN, H. II 21. 2. (Regional și familiar) Abdomen, pîntece, burtă, stomac. Ce drac îi în foalele tău, mă? il întreabă tatăl, bănuitor, pe calul cel mai apropiat. DUMITRIU, V. L. 9. Ți-oi da carne moale Să nu te doară la foale. MARIAN, INS. 79. Adecă cînd îl spintecă: Zupp! o pungă cu bani din foalele peștelui. RETEGANUL, P. IV 27. Cu frîu galben în picioare, Cu șaua-ntoarsă sub foaie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. – Variantă: foi, foi (CAMILAR, N. II 319, DAN, U. 156, GHICA, S. 419, NEGRUZZI, S. II 191), s. m.