LÁBĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede);
p. gener. picior (al unor animale). ♦ Compuse:
laba-mâței =
a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede
(Clavaria coralloides);
b) ciupercă comestibilă
mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului
(Clavaria flava);
laba-ursului =
a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure
(Clavaria);
b) crucea-pământului;
laba-gâștei =
a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii
(Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă);
c) (
fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (
Mar.)
Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt.
2. (
Fam. și
depr.) Mână. ◊
Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau ceva).
A-i încăpea (sau
a-i cădea)
în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din
magh. láb.