MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya).

1) mî́glă și máglă f., pl. e (orig. comună cu măgură, ca mătură, d. vsl. metla. D. rom. vine ung. mágla și máglya, morman. Cp. și cu gîlmă). Trans. Mold. Grămadă, morman: mîglă de oase (Beld. 3943). V. măglaș.