măietúră, -i, s.f. – (mag.) Făcătură, farmec, vrajă: „Fugi, potcă, cu lucru rău, / Fugi, potcă, cu măietură, / Fugi, potcă, cu făcătură” (Papahagi 1925: 285). – Probabil din măiastră „vrăjitoare„, contaminat cu făcătură „vrajă”.