MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm;
p. ext. regiune de lângă o apă. ◊
Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt.
A se îneca (ca țiganul sau
tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins.
2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (
Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊
Expr. Un mal de om (sau
de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare.
Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. –
Cf. alb. m a l l „munte”.