mấzdă, -e, s.f. – Camătă (Bud 1908; Papahagi 1925; ALR 1965): „Niște grițărași ce i-am avut, i-am dat pe mâzdă și mă tot vaiet că n-am” (A. Radu 1941: 16). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din sl. mizda „recompensă„.