MÍE, mii, num. card.,
s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001.
1. (Cu valoare adjectivală)
O mie de ani. ◊ (La
pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat)
Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală)
Unde merge mia, meargă și suta. ◊
Loc. adv. Cu miile (sau
cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊
Expr. Mii și sute sau
mii și mii = extrem de mulți.
A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc.
3. (Intră în componența numeralelor adverbiale)
De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (
I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (
I 1) de lei; miar. –
Lat. milia (
pl. lui
mille).