paĭván n., pl. e (sîrb. bg. pajvan, turc. paĭvand, care vine d. pers. paĭ-bend, pabend, d. pa, picĭor, și bend, legătură). Vest. Pl. Lanțurĭ saŭ funiĭ cu care se împedecă [!] caiĭ care pasc. – În Trans. și păĭvan. În Ban. și poĭvan, funie lungă la car (Vicĭu).