Pluralul pentru scruntar
scruntaruri
scruntár, scruntáre și scruntáruri, s.n. (reg.) 1. loc nisipos sau pietros; scruntărie. 2. loc ridicat, dâmb. 3. râpă cu pietre, făcută de șuvoiul apelor. 4. (în sintagma) scruntar de pădure = pădurice; pâlc de pădure. 5. (adj.) curat.
Vezi toate definițiile »
Declinarea substantivului neutru scruntar:
| Singular | Plural |
---|
Caz | Nearticulat | Articulat | Nearticulat | Articulat |
---|
Nominativ-Acuzativ | scruntar | scruntarul | scruntaruri | scruntarurile |
---|
Dativ-Genitiv | scruntar | scruntarului | scruntaruri | scruntarurilor |
---|
scruntare
scruntár n., pl. e (cp. cu scrunțar, grind, crint, scrîntesc, prund, cu got. gruntu-, germ. grund, teren, fond, grunt, și cu litv. krântas, mal rîpos). Vechĭ. Loc nisipos, banc de nisip. Azĭ. Mold. ș. a. Insulă, ostrov, grind, prund: gîrle printre scruntare (Sadov. VR. 1922, 11, 164), năboirea apelor care cuprinseră tot scruntaru (Sov. 194), jălindu-șĭ bărbatu, rămas în scruntaru moriĭ (199). — Vechĭ și scruntărire. V. banc.
Vezi toate definițiile »
Declinarea substantivului neutru scruntar:
| Singular | Plural |
---|
Caz | Nearticulat | Articulat | Nearticulat | Articulat |
---|
Nominativ-Acuzativ | scruntar | scruntarul | scruntare | scruntarele |
---|
Dativ-Genitiv | scruntar | scruntarului | scruntare | scruntarelor |
---|