suveícă f., pl. ĭ (bg. sovalka, suveĭcă, sîrb. sovelo, d. vsl. sovati, a trimete, rus. sovatĭ, a împinge, a băga, a strecura pe furiș; ung. sóvóke). Unealtă (în formă de luntre) care bagă pin bătătură firele urzeliĭ. Fig. Om ĭute (neobosit): femeĭa asta-ĭ ca suveĭca. A face suveĭca (după fr. faire la navette), a te duce și a veni de multe orĭ. - Și suvelniță (nsl. suvalnica) în Munt. (maĭ ales în vest).

șuvéică, șuvéici, s.f. (reg.) fâșie de arătură.