TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și iată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop.

TÂRNĂCÓP s. (reg.) cioancă, gheunoi, motâcă, pioc, săpoi, ţiu, ţucloi, (Mold.) cazma, (prin Ban.) chilăviţă, (Munt.) chirlopan, ciocan, (Transilv.) crampen, (prin Transilv.) săpălău, (prin vestul Transilv.) târsă. (Sapă cu ~ul.)