tîrnoáță (oa dift.) f., pl. e (cp. cu tîrnîĭ, atîrn). Munt. Mold. Nagodă, legătură familiară, belea, sarcină: n´are nicĭ o tîrnoață. Iron. Amant: venise cu tîrnoața după ĭa [!]. – În Munt. est și tîrcoață.