VISTIÉR, vistieri, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat marelui dregător care avea în grijă tezaurul țării, repartizarea și încasarea dărilor; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.

2) vistiár și -iér n., pl. e (lat. vestiarium, dulap de haĭne, trecut pin [!] limba mgr. saŭ vsl. V. vestiar). Vechĭ. Tezaur, comoară, loc unde-s ascunse lucrurile prețioase. Fig. Vistieru bunătăților, comoara fericirilor.