ZĂBÁLĂ, zăbale, s. f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni și a-l conduce. 2. Bubuliță albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colțurile gurii și la vite pe buze; zăbăluță. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. – Din magh. zabola.

zăbálă și (est) za- f., pl. e (ung. zabola, zăbală, d. ceh. zubadlo, bg. zŭbolec, care vine d. vsl. zombŭ, dinte. Feru (dintr´o singură bucată) care se pune în gura caluluĭ ca să poată fi strunit cînd nu ascultă numaĭ de zăbăluță. (Se numește și muștiuc și trînzea). Pl. Un fel de bubulițe molipsitoare care se fac la încheĭeturile buzelor la caĭ și la oamenĭ.