síliște (est), selíște și sălíște (vest) și séliște (vechĭ) f. (vsl. selište, cort, locuință, curte, d. selo, moșie, ogor, d. sĭedeti, a ședea; bș. sîrb. selište, loc unde a fost sat; rut. sélište, colonie, confundat de Românĭ cu silište, loc de luptă; pol. siedliszcze, locuință. V. sedelcă). Locu (vatra) satuluĭ și (maĭ des) locu unde a fost un sat. Olt. Locu semănat din juru satuluĭ orĭ caseĭ.

șíliște (-ti), s. f. – 1. Vatra satului. – 2. Pustiu, loc pe care s-a aflat altădată o populație. – Var. seliște, săliște. Megl. seliști. Sl. (bg., sb., cr.) selište (Tiktin; Conev 60; Iordan, BL, VI, 39).