SPÁRGĂ s. v. sparanghel.

șpárgă, șpărgi, s.f. – Funie, frânghie, sfoară groasă: „Fie-i femeia șparga / Și nănașa temnița” (Bârlea 1924: 91). „Hai de împletește niște șpărgi, că ne trebe la căpestre la cai, că ale vechi îs rupte toate” (Bilțiu 1999: 188; Desești). – Din magh. spárga „sfoară„; cf. germ. Spagat (Țurcanu 2005).