CĂPĂTUÍRE s. f. Acțiunea de a se căpătui, obținere a unei situații (prin mijloace condamnabile); căpătuială. (Familiar) Căsătorie. Domnul colonel își sorbea ultimele picături din cafea, istorisind cucoanei planul făcut cu căpătuirea nepotului lor, locotenentul Cireș. BUJOR, S. 141.