FINÉȚE, (3, rar) finețuri, s. f. 1. Delicatețe. E un om de o mare finețe. 2. Raportul dintre lungimea unui fir și greutatea lui; p. ext. calitate superioară. Erau expuse țesături de o finețe rară. 3. Subtilitate, ingeniozitate. Eminescu a știut să scoată dintr-un cîmp așa de îngust frumusețe nepieritoare de formă, finețe de sentimente scînteietoare. IONESCU-RION, C. 104. ◊ (La pl., cu nuanță peiorativă) Nicolaie Golescu deprin­sese, încă de pe cînd era colonel aghiotant al lui Alexandru Ghica Voievod, finețurile curteanului și abilitățile camari­lei. CAMIL PETRESCU, O. I 308. – Variantă: finéță (IBRĂILEANU, S. 153, ODOBESCU, S. III 50) s. f.