FRĂȚÍNE, frățini, s. m. (Învechit și popular, urmat de un adjectiv posesiv) Frate. Ia acum carul cu boii frăține-său și pornește. CREANGĂ, P. 46. Cînd îl văzu pe Făt-Frumos în pustiu, [Genarul] zise calului său: Spune frăține-tău să-și arunce stăpînul în nouri și să vină la mine, că-l voi hrăni cu miez de nucă. EMINESCU, L. P. 189. Iată pistoalele lui, care i le-am cerut ca din partea frăține-meu. NEGRUZZI, S. I 28. – Variantă: frățîn (DEȘLIU, G. 13, GOGA, P. 19, TEODORESCU, P. P. 441) s. m.