Pluralul pentru inventariu
inventarii
*inventár n., pl. e, și riŭ n. (lat. inventarium, d. in-vehire, -ventum, a găsi, a descoperi). Descriere amănunțită a uneĭ averĭ (mobile, alte obĭecte, titlurĭ, hîrtiĭ ș. a.): inventariu uneĭ succesiunĭ. Evaluare scrisă a mărfurilor și altor valorĭ dintr´o prăvălie pentru constatarea cîștiguluĭ și perderiĭ [!]: negustoru e obligat să-șĭ facă inventaru cel puțin o dată pe an. Instrumentar: inventar agricol. Beneficiŭ de inventar, facultate pe care o are un moștenitor de a nu plăti datoriile succesiuniĭ de cît pînă la concurența valoriĭ bunurilor pe care urmează să le primească. Fig. Supt [!] beneficiŭ de inventar, cu rezerva de a verifica.
Vezi toate definițiile »
Declinarea substantivului neutru inventariu:
| Singular | Plural |
---|
Caz | Nearticulat | Articulat | Nearticulat | Articulat |
---|
Nominativ-Acuzativ | inventariu | inventariul | inventarii | inventariile |
---|
Dativ-Genitiv | inventariu | inventariului | inventarii | inventariilor |
---|